‘Symmetry’ – Un palindrom vizual, creat de Yann Pineill | VIDEO

Designerul grafic francez Yann Pineill a creat anul trecut un scurtmetraj palindromic de şapte minute în care cea de-a doua jumătate reprezintă o reflexie a celei dintâi, fiind, simultan, o continuare narativă, vizuală şi muzicală a acesteia.

Intitulat sugestiv ‘Symmetry’, filmul poate fi derulat înainte şi înapoi fără să îşi piardă sensul, asemenea cuvintelor sau a grupurilor de cuvinte denumite palindromuri. Clipul redă o zi din viaţa unui cuplu, jucat de un frate şi o soră pe nume Edouard şi Daphné Sanville.

Simetria este explorată, astfel, atât în timp şi spaţiu, cât şi în distribuţie. Scurtmetrajul abundă în dualităţi mai mult sau mai puţin sesizabile, precum ora afişată la început, 05:05, inversată la final în 20:20.

‘Symmetry’ este un film scris, regizat şi editat de Yann Pineill în 2013, ca proiect de absolvire a Şcolii Superioare de Artă ESAG Penninghen, din Paris.

Yann_Pineill_Symmetry

[via]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *