Coca-Cola marchează forţa cuprinzătoare a Cupei Mondiale FIFA 2014, în cea mai amplă campanie a sa | FOTO + VIDEO

Coca-Cola lansează o invitaţie universală la Cupa Mondială FIFA 2014 din Brazilia, în cea mai cuprinzătoare campanie integrată de marketing din istoria companiei, intitulată ‘The World’s Cup’ şi lansată pe 1 Aprilie 2014.

Piesa centrală a campaniei o reprezintă un spot de 2 minute, intitulat ‘One World, One Game’, care prezintă povestea a patru echipe de fotbal – din Caracal (România), Otsuchi (Japonia), Ramallah (Palestina) şi Amazonia (Brazilia) – unite de pasiunea pentru acest joc.

Clipul surprinde momentul în care fiecare echipă este invitată de Coca-Cola la Rio de Janeiro pentru a asista la pregătirile pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2014 şi pentru a purta apoi steagurile naţionale în timpul partidei dintre Germania şi Portugalia, din 16 Iunie 2014.

Dezvoltată împreună cu Wieden + Kennedy Sao Paulo, ‘The World’s Cup’ evoluează în jurul unei game largi de elemente cheie, care includ o serie de scurte documentare motivaţionale, un tur mondial al trofeului FIFA World Cup şi un imn oficial al campaniei, intitulat ‘The World is Ours’ şi interpretat de David Correy şi Monobloco.

Fanii fotbalului din întreaga lume sunt invitaţi totodată să ia parte la formarea celui mai mare fotomozaic global, intitulat ‘The Happiness Flag’.

Creat împreună cu artistul urban brazilian Speto, acesta va fi compus din sute de mii de imagini şi mesaje Twitter şi va fi dezvelit pe gazonul unde se va disputa meciul inaugural al Cupei Mondiale FIFA, pe 12 iunie 2014.

[via]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *