Agenţia japoneză TBWAHakuhodo transformă cuburile de gheaţă în reproduceri artistice, într-o campanie pentru brandul de băuturi Suntory, denumită ‘3D on the Rocks’.
Fiecare figurină este sculptată tridimensional în cuburi individuale de gheaţă, cu ajutorul unui utilaj de frezare prin control numeric computerizat (CNC).
Modelele rezultate includ reproduceri ale unor lucrări celebre, ca Statuia Libertăţii sau sculptura David creată de Michelangelo.
Propunerile au venit din partea publicului, iar cele selectate au putut fi savurate de către autori alături de un pahar de whisky Suntory, într-un local din Tokyo.
[via]