Artistul neozeelandez Ben Young transformă straturi bidimensionale de sticlă în sculpturi tridimensionale abstracte sau realistice, fără a se folosi de vreun dispozitiv tehnologic special.
O face de peste zece ani, printr-o tehnică elaborată care porneşte de la o reprezentare grafică a lucrării, continuă cu o prelucrare manuală a materiei prime şi se încheie prin alipirea fâşiilor de sticlă, asemenea colajelor ‘psihogeografice’ create de Dustin Yellin.
Majoritatea sculpturilor imită valurile oceanului, din care artistul autodidact şi plurivalent se inspiră mai ales datorită Golfului Plenty din Noua Zeelandă, unde şi-a petrecut copilăria şi cea mai mare parte a vieţii înainte să se stabilească în actuala reşedinţă din Sydney, Australia.
Culoarea şi textura sticlei diferă de la o lucrare la alta, ceea ce transformă fiecare sculptură într-o piesă unică. Creaţiile lui Ben Young sunt reprezentate în Australia de Kirra Galleries şi pot fi văzute pe site-ul artistului sau pe contul său Tumblr.
[via]